Extrase din interviul acordat de prof. Radu Gologan.
Intreg articolul aici.
”
Modul de gândire efectiv […] s-a schimbat mult în ultimele decenii. Şi se schimbă în continuare. Poate datorită influenţei sistemelor de comunicare, care au devenit extrem de rapide. Iar copiii fac cunoştinţă cu aceste sisteme de la prima vârstă. Iar noi, ca educatori, am rămas încremeniţi în proiect, cum se spune. Vrem acelaşi lucru şi vrem cu aceleaşi metode, în timp ce un copil de azi nu înţelege de ce să-nveţe pe de rost, când el oricând are acces la acea informaţie. Nu ştim încă să-l abordăm. Şi sigur că trebuie să găsim soluţii noi în acest sens, pentru că trebuie să-l învăţăm pe copil să şi memoreze, că e important să şi memoreze. Dar nu poţi să-i spui copilului, învaţă până mâine cinci strofe pe de rost, pentru că răspunsul lui va fi: „Dar de ce să le învăţ pe de rost? Le am pe calculator, pe tabletă, pe telefon… Pot oricând să scot telefonul şi să le recit dacă am nevoie“. S-a întâmplat deja în învăţământul anglo-saxon, şi se vede asta şi în statele din Asia care au fost dominate de acest sistem: copiii ajung la vârsta de 15-16 ani şi nu cunosc necesitatea unei demonstraţii.
”
…
”
Din clasele VI-a, a VII-a mai precis, începe să se strice totul. Sigur că unii or să spună că e din cauza vârstei, că ajung la pubertate şi încep să facă prostii. Dar eu cred că e vorba de sistemul de şcolarizare, care începe să le impună tot felul de examene care devin formale şi totul se transformă într-un joc şi într-o dorinţă teribilă a şcolii, a elevului, a părinţilor mai ales, de a avea note mari cu orice chip şi de a învăţa formal pentru examenul care urmează.
”
…
”
Evaluarea a fost dusă, din motive mai mult sau mai puţin politice, de jocul presei cu societatea, într-un punct dificil. Evaluarea a devenit extrem de formală, uneori extrem de simplă, şi toată şcoala se bazează pe acest sistem de evaluare, uitând că în jur mai e şi altceva. […] Părinţii vor note mari, pentru că acelea contează la admiterea la liceu. Şi după aceea descoperă că alţii, cu note mult mai mici, sunt mult mai buni. Iar ei nu mai pot face faţă. Şi asta există, chiar şi în Bucureşti, sunt şcoli cu tradiţia asta, să fie numai cu note de 10. Iar rezultatele aceloraşi copii, mai departe, la liceu, se dovedesc a fi dezastruoase.
”
…
”
Iar profesorii ajung, în foarte multe situaţii, sclavii părinţilor.[…] Sunt, în general, consideraţi un fel de prestatori de servicii de către părinţi…
”
…
”
Clasa medie trebuie educată în aşa fel încât să poată oricând să schimbe domeniul de activitate. Pentru că viitorul va schimba foarte repede meseriile şi numărul de oameni implicaţi în diverse domenii.
”