“Odinioară, oamenii au pus mașinile să gîndească pentru ei, sperînd că astfel se vor elibera. Singurul rezultat a fost că alți oameni cu mașini i-au înrobit. […]

Marea Răscoală ne-a luat cîrjele şi a silit mintea umană să se dezvolte. Au luat fiinţă şcoli menite să educe şi să antreneze talentele umane.”

( Dreptvorbitoarea (Bene Gesserit) către Paul Atreides )

---

Un om de o bunătate fără seamăn şi, in acelaşi timp, de o surprinzătoare răceală. Aşa era Ducele Leto. Totuşi, multe fapte ne deschid calea spre a-l înţelege: dragostea trainică pentru doamna sa Bene Gesserit, visurile pe care şi le-a făurit în legătură cu fiul său, devotamentul cu care l-au slujit oamenii săi. Iată-l, dar: o victimă în capcana Destinului, o figură solitară, a cărei lumină e estompată de strălucirea fiului. Dar oare nu se spune, pe bună dreptate, că fiul nu-i decît extensiunea tatălui ?