Suntem in masina pe Transalpina in vacanta si tata le povesteste copiilor despre genetica, celule, ADN, evolutie. Ajungem la lectia despre mitocondrii si aflam ca genele din ADN-ul lor se transmit ereditar, pe linie maternă.

La urmatoarea oprire de a admira peisajul Andi se apropie de mine si imi spune: “Iti multumesc mama pentru mitocondrii”. Il iau in brate si-i spun ca e cel mai frumos compliment pe care l-am primit! Vreau sa retin emotia de bucurie si sa revin la ea, cand am nevoie de energie pozitiva.

——-

Seara de filme cu Stefi. Are in memorie anii in care au aparut filmele care il intereseaza, numele regizorilor, ale compozitorilor coloanei sonore si bineinteles actorii.

Ne uitam la un film nou (pentru el), n-a apucat sa-l studieze (anul de aparitie si alte detalii).

Mama: Stii cumva din ce an e filmul acesta? (in gandul meu: cred ca l-am vazut cand eram la facultate).

Stefi: E un film din anii o mie noua sute si ceva, nu e facut dupa anul 2000.

Mama: Auleu, ce departe suna anii 1900, alt mileniu… atunci eram eu in facultate 🙂