Daca anul trecut tema petrecerii aniversare a fost Star Wars cu multe jocuri pe aceast subiect (detalii gasiti aici), anul aceasta am ales tema Lego. E o tema de actualitate, v-am povestit ca am inceput sa duc Lego si la serviciu 🙂
Nu imi plac jocurile de petrecere in care se incurajeaza intrecerea individuala. Nu-mi plac petrecerile in care ajung copiii sa planga din cauza unui concurs (si am vazut asta la petreceri). Din pacate multe dintre jocurile organizate de animatori sunt jocuri competitive in care un copil castiga iar ceilalti sunt nefericiti. Oare care e scopul petrecerii ? Sa ne distram si sa ne simtim bine sau sa avem un castigator si restul invinsi ? Cred ca multe jocuri se pot adapta din jocuri individuale in jocuri de echipa, ca in cele ce urmeaza.
Cate piese lego sunt in borcanel ?
Am pregatit cate un borcanel cu piese lego pentru fiecare copil iar ei au la dispozitie cateva secunde sa-l studieze, fara sa-l deschida. Fiecare copil estimeaza cate piese se gasesc in borcanelul lui. Putem face concurs individual in care castiga copilul care are estimarea cea mai apropiata de realitate sau putem face un joc de echipa. Am adunat estimarile tuturor iar daca rezultatul real al pieselor coincide cu estimarea lor totala (plus, minus 10%), atunci ei ca echipa castiga.

Si uite asa am estimat, am adunat si am numarat impreuna in echipa.
Cate piese pot muta dintr-o lada in alta, folosind betisoare chinezesti ?
Cred ca fiecare copil de scoala stie ca unele tari asiatice nu folosesc la masa furculite ci betisoare. In acest joc, fiecare copil isi confectioneaza din piese Lego, doua betisoare cu care urmeaza sa mute piese dintr-o lada in alta. Au la dispozitie cateva minute in care trebuie sa mute 100 de piese. Fac echipe de cate doi si fiecare echipa incearca sa mute cat mai multe piese in 30 de secunde din timpul total, urmata rapid de alta echipa de doi copii, pana cand timpul total le expira.
Au construit betisoare, apoi au mutat piese: mai pe langa cutia de destinatie, mai multe totusi in cutie…. si apoi au castigat din nou impreuna si incurajati de copiii de langa ei.

Jocul cu lingura
Am ales un traseu pe care trebuie sa-l parcurga pe rand, purtand in mana o lingura plina cu piese lego. Nu trebuie sa scape piesele pe jos si trebuie sa termine traseul intr-un timp stabilit de cateva minute. Pe locuri, fiti gata, start:

Cadou pentru un alt copil
Am scris pe biletele numele copiilor de la petrecere si fiecare copil a extras un biletel. Fara sa spuna numele de pe biletel copiii aveau sarcina sa faca o constructie lego pe care sa i-o daruiasca copilului pe care l-au extras pe biletel. Constructia cadou trebuie sa fie ceva ce cred ei ca i-ar place copilului respectiv. Aveau misiunea de a face o bucurie unui copil. S-au plans ca e greu, apoi s-au pus pe construit si atunci si-au dat drumul imaginatiei. Au iesit niste constructii cadou atat de creative, cum doar copiii isi pot imagina! Iata-i concentrati:

apoi ne-am pus in cerc si am daruit cadourile.

Urare pentru sarbatorit
Acelasi joc ca cel anterior, doar ca acum fiecare copil trebuie sa-i faca cate o urare sarbatoritului iar urarea trebuie sa fie insotita de un model pe care -l construiesc ei pentru sarbatorit. Au la dispozitie 10 minute.
Acestea au fost cel 5 jocuri lego pe care le-am pregatit in acest an si care ne-au distrat aproape 2 ore. Mai aveam un joc pregatit dar am vazut ca au nevoie de alergare… asa ca am continuat cu muult fotbal:

Dupa ce si-au consumat energia, au avut o pofta de lup… pentru un tort delicios din care nu a mai rams nici o bucata (reteta e aici).

“A fost foarte fain, dar a fost cam scurt !” mi-au spus la sfarsitul celor 6 ore de distractie. De la 3 dupa-amiaza la 9 seara a zburat timpul fara sa-si dea seama ca … nu a fost scurt deloc.



