In primavara acestui an, pentru prima data in 9 ani de cand avem copii, aud aceasta intrebare intr-o seara, inainte de culcare. Nu am folosit-o niciodata si nu am lasat pe nimeni sa le-o adreseze.
Luke catre mama: Pe cine iubesti mai mult, pe mine sau pe fratele meu?
Mama: Sunt cea mai fericita mamica din lume, sa am doi copii minunati ca voi. Fiecare dintre voi este deosebit pentru mine. Tu esti puiutul meu si nu mai exista in lume un alt copil ca tine, esti unic si te iubesc infinit de mult ! La fel si fratele tau, e unic si il iubesc infinit de mult !
Luke: Si totusi pe cine iubesti mai mult?
Mama: Gandeste-te la tine, ai doua urechi, doi ochi… pe care ii iubesti mai mult ? Ochiul drept sau stang ? Urechea dreapta sau stanga ?
Luke: Rade… si nu poate raspunde!
Mama: Amandoi sunteti ai mei, ati crescut in burtica mea, si va iubesc enorm de mult. Sunt cea mai norocoasa si fericita mamica … si multumesc pentru asta!
——————
Mai tarziu, seara dupa culcarea copiilor am discutat fondul acestei intrebari.
De ce pune acum aceasta intrebare ? Sigur are nevoie de mai multa atentie din partea noastra. Am fost langa el, l-am observat zilele urmatoare…. si am constatat ca trecea printr-o perioada de nemultumiri legate de scoala.
In spatele fiecarei intrebari sunt gandurile lor, temerile lor. Copiii au in ei intelepciunea si puterea de a-i calauzi pe parinti in misiunea lor. Dar pentru asta, inainte de toate, trebuie sa-i observam cu atentie si intelegere si sa-i luam in serios.
