Socializarea copiilor într-o lume a sociopaților

 
Pentru cine e importantă socializarea ? 

Pentru copilul natural socializarea e intrinsecă, deci ușoară. Copiii o fac tot timpul, fară efort, fară traininguri, fară psiho-pedagogi. Atunci de ce atîta apăsare pe subiectul ăsta ?

Socializarea – o persoană interacționează cu alții, cu un un grup – înseamnă transferul și asimilarea unor reguli, valori, cunoștințe, aptitudini, fiind astfel un proces cultural cu caracter relativ (adică diferit în diverse comunități).

Dacă procesul socializării e de calitate (pur filozofic vorbind), ar trebui să întărească (mai ales la copii) capacitatea de a exercita adecvat rolurile sociale, capacitatea de discernămînt, conștientizarea valorilor (idealurilor) societății.

Ajungem, iată, la o idee critică: în procesul de socializare a copiilor, se crede că acesta poate (întrucîtva) influența/direcționa personalitatea viitorului adult (ex: blîndețea triburilor din Malayesia vs. agresivitatea triburilor din Venezuela).

Așa s-a ajuns că mai toate guvernele lumii se străduiesc să standardizeze și să impună sisteme educaționale (deci obligatorii !!). Și de aici intrăm într-o zonă gri a analizei (și în controverse), căci inclusiv socializarea primară e în bună parte instituționalizată. Procesele socializării la copii se suprapun acum cu învățămîntul (de stat !!) și devin un instrument de control politico-ideologic.

 

 
Ce e școala publica de stat ? 

Pentru a ști pe ce lume trăiește, cititorul (pe care-l asumăm inteligent) ar trebui să cunoscă cîteva informații elementare de istorie. Asta mai ales pentru că școala e un produs al istoriei, și nu al studiilor despre psihologia copilului.

E limpede că omul primitiv, preistoric, antic ori cel medieval nu se socializau și nu învațau privind la învățătoare din bancă și avînd pauze de 10 minute.

*

În sec. 17, Jan Comenius, a realizat că o școală e necesară pentru a ajuta părinții în gestionarea aspectelor copilariei. În principal în a-i învăța pe copii să citească Biblia. Inițial ideea era că fiecare copil are propriul ritm. Nu se învăța pe grupe de vîrstă. Se inventează în fapt un spațiu pentru copil.

*

Sec. 18 ne aduce în prim-plan un regat în avînt: Prusia. E ridicat cu și de soldați. Educația (școala) prusacă are ca scop crearea materiei prime pentru armată: indivizi a căror datorie supremă e supunerea față de coroană: soldați devotați și motivați (citește carne de tun). Pentru asta se înființează școlile de stat, specializările școlare (cu număr proporțional de locuri și teste de triere), programa școlară instituționalizată. Și mai ales … învățămînt obligatoriu. Apoi, după succesele obținute (adică războaiele cîștigate împotriva vecinilor), modelul acesta belicos se răspîndește. E limpede aici că școala (de stat) trebuie să servească interesele statului.

education-prussian-01

*

Sec. 19 schimbă peisajul social. Se dezvoltă industria. Statele devin mai complexe, cu un aparat funcționar-birocratic mai elaborat. Munca cu sclavi (complet neinstruiți) nu mai e eficientă. Instituțiile de coerciție pe care acum le poate folosi eficient un stat sînt pușcăria și școala, a doua fiind mai predictibilă. Respectarea strictă a începutului programului (sincron la toate clasele), ora de 50 min cu pauze de 10 min, creșterea treptată a programului (pîna la 8-10 ore pe zi), sînt necesități ale industriașilor.

education-factory

*

Sec. 20 e poate prea recent pentru a fi analizat istoric. Oricum, aduce violent în primul plan o serie de ideologii prin conflicte la o scară nemaiîntîlnită. Învățămîntul obligatoriu e un element esential (mai ales în Europa) pentru a te învăța cum să-ți înțelegi locul într-un regim totalitar. Programa de învățămînt se “întregește” prin impunerea unor discipline “umaniste” cu structură și conținut alterat, școala devenind astfel un instrument complet de formare a omului depersonalizat (“omului nou” cum se zicea în comunism).

socializare-pionieri

*

Și așa se scrie istoria: iată cum a fost abolit dreptul părinților asupra copiilor (care data juridic cel puțin din vremea codului lui Hammurabi – cca 1760 î.Hr.).

 

 
Pentru ce mergem la școală ? 

E o întrebare pe care toți copiii o pun. Școala de stat e pentru stat. Iată deci pentru ce îi trimitem pe copii la școală:

1) Ca să se socializeze.
… Asta înseamnă că trebuie să asimileze valorile ideologice ale statului.
2) Ca să deprindă abilități.
… Să poată să lucreze 8 ore la ghișeu sau “la bandă” într-o societate industrială.
… (eventual cu pauze de 10 min) [ ce ne facem cu ei în era post-industrială ? ]
3) Să-și formeze caracterul.
… Să devină devotați și motivați: adică docili.

education-prussian-02

„Școlile trebuie să modeleze omul, și să-l modeleze în așa fel încât pur și simplu să nu mai poată voi altfel decît cum voiești tu să vrea”Johann Gottlieb Fichte (filozof la curtea regelui Prusiei)

 

 
Socializare formală / informală 

Revenind la subiectul principal, în lume sînt identificate două mari sisteme/mecanisme de socializare-educație: cel formal și cel informal.

Românii sînt “mari iubitori” ai educației formale. Cetățeanul român obișnuit nici nu poate realiza că mai există și un alt fel de educație/socializare. În mintea lui nu poate exista educație fără clasă cu bănci, fără ore bine delimitate și fără specialiști (citește profesori) care știu “mai bine”. De fapt nici măcar socializare nu poate fi cu adevărat în afara școlii, pentru că această normă a specialistului ex-catedra, cu regulile sale, e chiar cea care trebuie asimilată. Părinții pun o presiune fantastică în direcția asta, iar unii mai implicați, dacă văd că nu merge treaba, se străduiesc să completeze activitățile școlare cu unele extra-școlare care să se desfășoare în exact aceeași manieră. Părerea generală, e că elevul ar trebui să stea într-un grup cu cei de vîrsta lui, deși nici un alt grup uman nu se organizează pe vîrste. (La un moment dat școala militară era pe criteriul vîrstei)

education-classroom

Metoda învățămîntului de masă pe grupe de vîrstă o fi eficientă pentru impunerea ideologiei și autorității, însă nu e prea eficientă în transferul de cunoștințe; așa că s-au inventat temele de casă (se ocupa alții de problema învățatului).

Aici elementul cheie este acela că oamenii (obișnuiți) tind să impună copiilor lor aceleași tipare de socializare și educație pe care le-au trăit ei.
Psihologic vorbind, e destul de firesc: în toată istoria lor, oamenii prin socializare tind să propage propriile valori. Doar că mecanismul e acuma corupt: părinții cred că școala știe mai bine. Poate că au dreptate: ei înșiși fiind produsul acestei școli, nu se pricep la nimic.

* * *

În contrast, educația informală poate avea loc oriunde, oricînd, oricum. În educația informală contează mult modelul. Cei mici ar trebui să aibă o interacțiune socială în care mai important decît numărul colegilor de vîrsta lor e calitatea contactului cu adulții. Socializarea informală presupune relații profunde, cu oameni echilibrați, unde văd atitudini, percep modele (de comportament, de exprimare, de gîndire). Adică să interacționeze cu oameni maturi, reali, diverși, atenți, cu deschidere emoțională.

În educația informală socializarea își atinge obiectivele profunde (filozofice), iar copilul învață să învețe.

education-informal

“What is a teacher? • I’ll tell you: it isn’t someone who teaches something, but someone who inspires the student to give of her best in order to discover what she already knows.”Paulo Coelho

“Ce este un profesor? • Am să-ți spun: nu e cineva care predă ceva, ci acela care-l inspiră pe elev să dea ce are mai bun pentru a descoperi ceea ce stie deja.”Paulo Coelho

 

Cursuri 

În afară de locul comun în care se dau note, ideea de bază a adulților cînd au de a face cu un grup de copii, e să facă un concurs (de cîntat, dansat, alergat ….). Apoi să luam exemplul unui curs de … (ziceți voi … înot ? – să fie ceva ușor). Relațiile sociale de acolo sînt artificiale. Un grup de vreo 15 copii de aceeași vîrstă primesc exerciții/sarcini identice. Ce e asta ? Stimularea competiției, pe care părinții și profesorii se grăbesc apoi să o speculeze pentru a-i mobiliza pe copii.

socializare-secundara

Întotdeauna e acolo o programă și obiective educaționale uniformizate: toți elevii le exersează (asimilează?) la fel și dacă se poate și sincronizat. Nu e de mirare ca nu prea-și fac prieteni și iau o distanță față de adulți.

education-music

Ideea e că ținem copiii instituționalizați (nr. de copii în clasă ține de rațiuni economice, nu pedagogice). Problema e că copiii nu mai au cum să comunice cu adultul din fața lor, rămînînd la o relație formală, cu evaluări standardizate. Părinții cred că asta e bine, pentru că elimină subiectivismul profesorului. Mai degrabă vedem lipsa de concentrare, tensiune, nevoia de pauze și vacanțe. Îi motivăm cu concursuri sau note, învățîndu-i astfel să se teamă de eșec.

Un sistem de a crea oameni superficiali și derutați, care vor sfîrși prin a se sprijini pe convenții și pe normă. (victorie !)

 

Socializare cu orice preț 

Mulți copii într-un program strict: formula pentru tensiune. Organizarea socială e impusă, comunicarea artificială, toți învață în aceleași etape și apoi sînt evaluați; antrenați astfel într-o competiție permamentă, nenaturală. Statistic vorbind, lipsa coeziunii sociale va duce la comportamente nedorite. Cînd ai 30 de copii de strunit așa zilnic, aș zice că e inevitabil să ai și comportamente antisociale la un moment dat.

Orice profesor ai avea, va fi cam greu să facă educație informală pîna la “fără zece” cu treizeci și ceva de copii veniți de acasă cu un bagaj cultural și emoțional foarte diferit.

Iar dacă copilul tău vine acasă frustrat, nervos, deprimat sau dezamăgit, sau mai rău: bătut ori bătîndu-l pe altul; ei bine, ce faci ? Îți zici că sînt realități ale vieții cu care trebuie să se obișnuiască, și-i explici calm (?) că nu trebuie să reacționeze așa. E un subiect de dezbatere: cînd să-l expui la disfuncționalitățile sociale. Dar dacă-l expui zilnic la un astfel de mediu, timp de ani de zile, te poți întreba care-s efectele pe termen lung asupra unui copil pe care-l trimiți la școală tocmai spre a fi modelat, influențat.

socializare-negativa

Ei bine, literatura de specialitate documentează suficient aspectul. Se numește socializare negativă. Numele său zice tot. Dar măcar copilul se socializează !!!

(Dacă n-ai prins ideea, citește din nou prima secțiune a articolului.)

“Daca îi forțăm pe copii într-o gîndire critică înaintea vîrstei de 14 ani, le producem un mare dezavantaj […]. E foarte rău daca copilul nu poate apela la nici o autoritate.”Rudolf Steiner

 

Emoție și rațiune 

Știm că contextul psihologic e important în socializare. Nu e vorba doar de starea emoțională afișată, ci și de procesele inconștiente. Și nu numai calitatea actului social, dar și învațarea se sprijină pe partea emoțională.

Vrem sau nu, starea emoțională, învățarea și socializarea merg împreună și sînt prezente în actul educației copiilor, act prin care se urmărește:
  – asimilarea eficientă și profundă a cunoștințelor;
  – încrederea în adulți (și semeni);
  – relații autentice cu colegii (prieteni);
  – evoluție interioară.

Îmi zicea un profesor că lucrează foarte bine cu grupe de 3 copii și acceptă maxim 7 (depinde de nivel).

Atît tehnic dar și emoțional, ca învatare dar și socializare, mai eficiente sînt grupurile mici: cîțiva copii alaturi de profesor. Acesta, cu viziune, calm, poate sa comunice profund cu fiecare elev, inclusiv in plan emotional, lasindu-le si copiilor o cit mai mare initiativa in a incerca, explora, intreba, si in a-si satisface nevoia de a ajunge la o rezolutie interioara.

Scoala pentru copil …

scoala-pentru-copil

“Fiecare copil e un artist. Problema e cum să ramînă artist după ce crește.”Pablo Picasso

 

Ce e un copil ? 

Un copil e o ființă minunată, aparută pentru a plăti pentru slăbiciunile și greșelile părinților lui.

copii-parinti

“Children begin by loving their parents; as they grow older they judge them; sometimes they forgive them.”Oscar Wilde

“Copiii încep prin a-și iubi părinții; pe măsură ce cresc îi judecă; uneori îi iartă.”Oscar Wilde

 


Alte articole, din site-ul nostru, pe aceeasi temă:


În caz că ai ramas nedumerit(ă), te invit să consulți și alte surse:

Nimeni nu s-a născut adult
Copiii sub agresiunea școlii
Școala românească (nu e) online
Școala – un naufragiu


Articole in limba engleză:

School is a Prison